de Oana Burz
Cea de a IX-a editie a triatlonului international pe distanta lunga (cunoscuta si sub numele de full ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta si 42.2 km alergare) si medie (half ironman – 1.9 km inot, 90 km bicicleta si 21.1 km alergare)- proba la care am participat si eu, a avut loc la Oradea in data de 2 iunie 2018 si a adus la start peste 300 de sportivi din Romania, dar si din Ungaria.
Vineri seara, dupa preluarea kiturilor de concurs a avut loc un mic briefing al cursei, de unde aflam si traseul de a doua zi.
Proba de inot urma sa constea in 4 ture in forma de dreptunghi, in lacul din Saldabagiu de Munte, de langa Hanul Pescarilor (unde se afla si tranzitia 1 – T1) pentru participantii de la half ironman, proba la care am participat si eu, iar pentru cei de la proba lunga – 8. Proba de ciclism urma sa se desfasoare sub forma unui circuit de 3 (aprox 1000 D+), respectiv 6 (aprox 1800 D+) ture pe traseul Paleu – Uileacu de Munte – Cauaceu, urmat de iesirea de pe traseu in Oradea. Cea de a doua tranzitie T2 se afla in parcarea bazinului olimpic de unde se pleca spre 10/20 bucle in Parcul 1 Decembrie – Piata Unirii.
Na, ce putea sa fie asa greu, daca stai si le gandesti separat nu is distante extraordinar de lungi la niciuna, o sa fie bine, incearca numai sa iti eliberezi mintea! – imi ziceam eu in timp ce incercam sa adorm in noaptea de dinaintea concursului.
Sincera sa fiu, chiar am incercat sa fac cam tot ce m-am gandit eu ca ar trebui facut ca sa ajung in masura sa il termin intr-un timp onorabil – dar desi aveam un program clar si frumos structurat pe 26 de saptamani pentru half IM, evident ca in unele locuri am preferat sa fac lucrurile in stilul meu si sa nu ascult chiar tot ce scrie acolo. De unele m-am lamurit ulterior – the hard way, ca trebuie sa le fac.
A venit si ziua cea mare! De pe la 6 nu mai am somn, incepe sa urce nivelul adrenalinei in mine si sa nu mai am stare asa ca imi mananc jumatatea de ciocolata, iau vitaminele (care la recomandarea unui amic triatlonist le iau, nu is foarte ieftine, dar au un efect incredibil, mai ales la dieta dezechilibrata care o am eu – bazata pe ciocolata :D), pregatesc echipamentul si pornesc incet spre Saldabagiu.
Din cauza faptului ca tranzitiile nu sunt in aceiasi zona, lucrurile trebuie puse separat in pungi – de preferat alergarea in punga ei, pentru a te misca mai rapid in tranzitia 2.
Ce e foarte frumos la probele de triatlon pe distante medii si lungi e ca vezi echipamente de tot felul – de la MTB-uri cu pedale normale – la cursiere, biciclete de contratimp de n-shpe mii de euro, e loc pentru toti, numai dorinta de a-l face sa fie!
La ora 10, cu o precizie de ceas elvetian incepe competitia de half IM – la care am participat eu, cu proba de inot. Chip-urile se tin pe mana, poarta de masurare fiind deasupra nivelului apei, sa nu scapam necronometrati. Ca si orice proba de inot care se respecta, startul si prima tura e presarata cu clasicele picioare in gura, cap, etc. pana cand se mai disperseaza lumea in functie de timpi. Pentru mine proba de inot era de departe cea mai accesibila, semnez des condica de la bazinul olimpic din cluj, desi niciodata nu m-am agitat sa inot foarte repede. Apa avea undeva intre 24-25 de grade, deci s-a inotat fara neopren.
Dupa incheierea celor 4 ture de inot, am pornit in pas alergator spre tranzitie, pentru inceperea probei de ciclism.
Prima mea cursiera – cu care am si participat la concurs – mi-am luat-o in septembrie anul trecut, dupa ce inainte toata viata facusem in total undeva la maxim 15 km pe orice fel de bicicleta, pedalele de spd-uri si papucii i-am luat de vreo 2 luni si la prima purtare am reusit sa cad de 5 ori pana am reusit sa ma chiar urc pe bicicleta. Exista o legenda care zice ca ar trebui sa ai bicicleta pusa pe foaia mica daca cursa incepe in urcare – cum era cazul si la Oradea, lucru care evident ca in lipsa mea de experienta nu l-am facut, asa ca ‘urcarea’ mea pe bicicleta a echivalat si cu o cadere pe partea dreapta si o dereglare a schimbatorului, cu care mai avusesem si inainte probleme. Dar e ok, ma ridic si merg mai departe, mai am inca 90 km de biciclit inainte.
Profilul de la bicicleta e…simpatic, sub forma de sinusoida, cu vreo multe puncte de inflexiune (vezi poza de mai jos), cu cateva intoarceri de 360 de grade la capete – iar am avut probleme aici, degeaba am picioare daca stau prost cu echilibrul – si ca sa nu par ca nu is in stare de asta ma opream la capete, ma dadeam jos de pe ea, beam niste apa, mancam o aluna…cu gelurile inca nu am reusit sa devin prietena 😀 …dar partea buna e ca nu am simtit cat de repede au trecut cele 3 bucle, cum a fost tot sus – jos – sus – jos nu prea aveai timp sa te plictisesti. Mai ales cu cireasa de pe tort – cea mai grea urcare de pe traseu la km 80 😀
Dupa cea de a doua tranzitie, lucrurile devin tot mai greute. Alergatul dupa bicicleta nu e tocmai placut pentru picioare, asa ca am mers chiar la viteza mica – ca si intreaga cursa dealtfel, la recomandarea amicilor care fac asta de ceva timp, pentru ca nemaifacand asta, nu prea stii la ce sa te astepti, cum iti reactioneaza corpul, asa ca e bine sa o joci ‘safe’.
Oradea e cunoscuta pentru temperaturile ei ridicate, dar as zice ca anul acesta nu a fost deosebit de cald la alergare, iar buretii cu apa si tasnitoarea de pe traseu au fost mai mult decat binevenite.
Si cum totul e bine cand se termina cu bine, am reusit sa termin cu bine primul meu half ironman, cu zambetul pe buze (ca si restul cursei). M-am pregatit pentru asta, am mers la sigur si am reusit sa o termin in 6h57min, locul 11 la open feminin si 2 la categoria aproape minore – 18-29 de ani.
Ca si concluzie – nu e un triatlon usor, desi cand zici Oradea te gandesti la plat, la bicicleta cu siguranta nu e vorba despre asta, dar cu abordare corecta a raportului antrenament – cat de tare trag, mi se pare ca e chiar realizabil!
Un alt lucru demn de mentionat este organizarea foarte buna a evenimentului si spiritul bun al voluntarilor, in multe momente erau pusi in puncte cheie sa te ajute sa mergi mai departe prin incurajari, un sandvis, baton, ce mai primisera ei in pachet, erau dispusi sa le imparta cu participantii, sunt impresionata! Si nu in ultimul rand, Oradea, la fel ca si Clujul, cel putin in cadrul evenimentului, mi-a inspirat un vibe foarte bun, de oras pe trend de crestere, cu oameni deschisi si binevoitori. Jos palaria, ne vedem si la anul!
